Cu toții suntem conștienți că trebuie să facem schimbări pentru a trăi într-o lume mai puțin poluată, pentru a ajuta la salvarea planetei, pentru ca generațiile care vin să respire un aer mai curat, pentru că doar de noi depinde viitorul. De fiecare dintre noi, atât cât reușim. Tocmai de aceea schimbările durează ani buni, sunt lente uneori, dar important este să ne dorim să facem mici lucruri pentru mari eco schimbări.

La Terasa Florilor, am făcut acțiuni despre care dorim să vă vorbim, nu pentru a ne lăuda, ci pentru că suntem convinși că puterea exemplului este cea mai importantă. Iată care sunt acestea:

 -consumăm mai puține șervețele de hârtie, atât la masă, cât și în bucătăria restaurantului. Personalul nostru folosește doar șervete din material textil.

-am eliminat Paiele de plastic și am introdus paie din hârtie. Încercam totuși să folosim cât mai puține, chiar și din hârtie.

  -folosim punga din hârtie biodegradabilă pentru comenzile online pe care le primim pe terasaflorilor.ro

 -livrăm comenzile mai puțin cu mașina. Am achiziționat scutere electrice pentru livratori și le utilizăm ori de câte ori distanțele nu sunt foarte mari.

 –nu folosim pahare de plastic, nici măcar pentru cocktailuri sau long drink-uri

Nu știm ce vom face mai departe, deoarece lăsăm lucrurile să vină firesc. Dar credem schimbările care se vor plia pe valorile și structura noastră de business vor fi preluate și de noi. În plus, toți angajații restaurantului susțin acest curent. Și ne-ar plăcea să credem că și clienții noștri apreciază toate aceste inițiative și că împreună vom aduce mari eco schimbări, pentru noi și copiii noștri!

Niciun comentariu

Adaugă un comentariu