Publicat pe Lasă un comentariu

Vacanță în farfurie

Probabil că a fost cea mai ciudată vară de până acum, dar a trecut extrem de repede. Nu toată lumea a reușit să se bucure de vacanță. Iar majoritatea celor care au avut așa ceva, au mers în România, ceea ce este minunat. Dar să recunoaștem că ne e dor de zburat prin țări străine, de vizitat locuri diferite, de descoperirea unei noi culturi, a unui oraș unde se vorbește altă limbă, unde oamenii trăiesc diferit de noi și unde să putem testa tot felul de preparate. Dacă e mai greu să călătorim fizic, cel puțin o putem face cu gândul și prin intermediul mâncării.

Terasa Florilor te poartă într-o călătorie culinară prin lume, fără ca tu să pleci din București. Trebuie doar să dai frâu liber imaginației și să înveți să te bucuri de fiecare moment ca și cum ai fi în vacanță!

Vacanță culinară peste hotare

Te poftim pe tărâmuri elene cu o Salată grecească fresh sau cu Dovlecei pane cu tzatziki. Te luăm cu noi prin Italia și te poftim să alegi dintr-o varietate de feluri de Paste sau cu un delicios Tiramisu, cu un espresso scurt alături. Sau poate îți e dor de atmosfera americană, așa că nu o să refuzi The Burger, asortat cu cartofi prăjiți și inele de ceapă, plus un Cosmo diferit de tot ce știai – Cosmonautul. Ne oprim puțin și pe la Viena pentru un Șnițel vienez uriaș acompaniat de o salată de varză și o cafea cu lapte. Dar ce zici de Gulașul de vită pe care doar în Budapesta îl mai poți găsi sau Ciolanul în bere din berăriile nemțești din Munchen care este și el în meniul terasaflorilor.ro? Știm că deja te-ai apucat să faci bagajele să vii la terasă sau ai comandat și ai dat drumul la un vlog de călătorie să îți mai aline puțin dorul.

 

Vacanță culinară în România

Pentru doritorii de România, oferta gulinaro-turistică Terasa Florilor este diversificată. Hai la un Crap prăjit cu mămăliguță și mujdei cum se mănâncă prin Dobrogea, la un Borș Moldovenesc de Hribi care vine din zona frumoasă a Moldovei, sau poate te tentează Carnea la garniță de prin Ardeal. Dacă nu ai mai trecut de mult pe la bunici pe la țară, clar îți e dor de Ardei umpluți serviți cu iaurt cum făcea mamaie, ori poate poftești la Pastramă de oaie, Bulz ciobănesc sau Tochitură făcută ca la stână. Și să nu uităm de limonade, vinuri sau cocktailuri, că doar asta înseamnă concediu, seri la o poveste și un pahar alături de cei dragi, corect?

 

Știm că te-am transpus într-o călătorie imaginară, că nu te poți obține să nu dai click pe terasaflorilor.ro și să comanzi, așa că suntem curioși să știm: ce ai ales pentru Vacanța din farfurie?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *